„N-am pariat! Ba da!”** Căpitanul Voinței nu a știut ce să răspundă atunci când a fost întrebat dacă a jucat la pariuri

  • Publicat:
  • Actualizat:

Grigore și Beza au jucat împreună în liga a doua din Rusia, la Energia Habarovsk

Nicolae, ești acuzat că le-ai spus unor colegi să se dea la o parte într-un meci cu Cracovia…
Despre ce meci e vorba?

Meciul cu Cracovia, pierdut cu 3-0…
Da, meciul s-a terminat 3-0, eu am intrat în repriza a doua, dar nu știu să fi povestit cu cineva de meciuri trucate. Dacă cineva îmi spunea mie, după 20 și ceva de ani de carieră, la 37 de ani, să fac blaturi după ce am promovat din noroaiele din ligile inferioare, îmi luam bagajul și plecam acasă. Mi se pare ridicol ce a spus colegul ăsta care nici nu are curajul să-și dea numele. Sunt foarte deranjat, m-am retras din fotbal după ce am jucat ani de zile în Rusia…

Cât ai jucat în Rusia?
Șase sezoane, trei în prima ligă la Vladikavkaz și trei în a doua, la Energia Habarovsk.

Știi că 43 la sută dintre fotbaliștii din primele două ligi din Rusia au recunoscut într-un sondaj FIFPro că au participat sau au auzit de meciuri trucate?

Să vă spun sincer, fiind jucător străin, cu mine nu a luat nimeni niciodată legătura. Nici măcar să-mi spună că jucăm pe o primă în plus sau o primă în minus. Că au fost blaturi sau n-au fost, nu pot să zic. Nu am auzit de lucruri din astea. După ce am plecat de la Energia, am aflat că un antrenor și un jucător au fost dați afară de la echipa mea pentru că au făcut niște prostii. Erau ruși, eu nu aveam nicio treabă cu ei, deși vorbesc foarte bine rusa. N-am participat și nici n-am auzit, ăsta e răspunsul meu.

George Hermann* susține că la un meci ți-ai sunat soția să parieze pe un rezultat…

Mi se pare de-a dreptul penibil. Băiatul ăsta care-mi implică familia mi se pare, nu știu, mi se pare…ăăăăă, mi se pare că nu e om. Eu nu ascund nimic, dar băiatul ăsta nu poate fi considerat colegul meu.

Sincer, pe unde ai jucat, a venit vreodată cineva să vă spună că trebuie să trântiți un meci? Un alt coleg de-al tău a recunoscut ieri asta…

Mie în țară, la Inter Sibiu, la Mediaș, la Alba Iulia, nu mi-a propus nimeni nimic. Iar afară, cu atât mai puțin. Se fereau de jucătorii străini. Eu nu am știut, poate, niciodată!

Ai jucat vreodată la pariuri?

(Urmează un moment de încurcătură) La pariuri, să vă spun sincer, stați să mă gândesc exact dacă am jucat vreodată la pariuri… (Pare că se gândește, dar repetă cu voce tare) Am jucat vreodată? Nu, n-am jucat niciodată!!

Poate mai demult?

Eu vă spun sincer că n-am jucat niciodată. Nici nu știu să fac o cotă. Îi rugam pe prieteni să pună cinci lei, nu știu cum pariau ei, pe cinci lei, multe meciuri, 14-20 de meciuri…Le ziceam: «Pune-mi și mie 5 lei!». Atâta puneam, dar puneam la el, nu jucam eu personal. N-am pus niciodată în viața mea la pariuri!

Nu ai pus cu mâna ta, adică…
Nu încercați să spuneți că a pus altcineva în locul meu.

Nu, dar un prieten… Tu ai povestit.
Încercați să mă prindeți ca într‑o cursă. Eu v-am spus că aveam colegi care jucau 20 de meciuri și le ziceam să pună cinci lei și pentru mine. (Urmează un nou moment comic). Hopa, stați puțin!! Pariuri? Am jucat, acum mi-am adus perfect aminte. Aveam 18 ani și jucam la Pronosport.

Există o cultură a pariurilor în fotbalul românesc. Colegul tău, Beza, spune: «Cine nu joacă la pariuri?»
Nu am habar de așa ceva. Nu am habar de pariuri. Doar la Pronosport.

În vară ai fost convocat la Direcția Generală Anticorupție?

(Cu o voce stinsă). Da, am fost convocat.

De ce?

Ca să spun cât am câștigat în ultimii ani la Sibiu. Mi-au mai pus o întrebare despre meciurile trucate din Antalya. Le-am zis că nu am habar. Mie nu mi-a comunicat nimeni să fac blat.

De ce vă întrebau tocmai despre meciurile despre care a povestit Hermann*? Nu e curios?

De unde să știu eu? M-au întrebat dacă știam de blat, am zis că nu, apoi dacă am participat la blat, am zis că nu! Asta a fost tot, două întrebări.

N-am jucat niciodată la pariuri. Știu cum se joacă, dar nu mă interesează. Mai făceam noi în vestiar, înainte de un meci, între noi. Pariam pe un scor corect. Mizele erau simbolice.
Rareș Foriko, jucător Voința Sibiu în sezonul trecut

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…